-Mami, am jucat bine azi?
-Ai simțit bucurie?
-Da.
-Atunci ai jucat bine.
Ceea ce i-am spus a fost o lecție și pentru mine.
Pentru toți părinții care stau cu ochii în tavan seară de seară, ruminând la momentul când au ridicat tonul, întrebându-se dacă l-au stricat pe veci. Nu-ți face griji, toți o facem. Cere-i iertare și gândește-te cum să îi dai aripi să treacă peste.
Pentru cei care atunci când aud despre stiluri de atașament, scanează filmul vieții lor de părinți de teamă să nu le fi scăpat ceva, ceva important. Ți-a scăpat doar ce nu ai conștientizat. Asta e cea mai buna conștientizare.
Pentru cei care se dau de ceasul morții cu stima de sine a copilului: Stima de sine nu este un dar pe care copilul il primește de la părinte la naștere sau în copilăria mică, ci se dobândește prin experiență. A lui. Prin încercări repetate, prin reușite, tocmai prin modul cum face față la eșec.
Pentru cei care au citit cărțile acelea minunate, nu te supăra prea tare dacă ai uitat ceva. E un copil în fața ta, al tău, nu un spectator. Vorbește-i din inimă.
Cu toții ne dorim ca ei să fie fericiți dar, în loc să cultivăm bucuria, noi practicăm vinovăția și ei văd asta la noi. Cel mai greu ne vine de multe ori să ne iertăm atunci când greșim în relația cu ei uitând că tot ceea ce facem este un model. Un părinte suficient de bun s-a dezbrăcat de haina perfecțiunii și trăiește autentic, și greu dar și frumos. Să ne gândim seară de seară la experiența noastră de peste zi poate fi un dar minunat pentru noi înșine dar neapărat să căutăm dinadins și momentele de bucurie.

❤️