Micii mei instructori de mindfulness

Am practicat atenția conștientă cu mult timp înainte să știu că se numește mindfulness. Deși aș oferi toate meritele celor au scris despre acest subiect, maeștrilor zen, profesorilor și cercetătorilor care studiază efectele benefice ale prezenței conștiente, în primul rând, pentru asta trebuie să le mulțumesc copiilor mei. Odată cu venirea lor pe lume și apariția iubirii mele pentru ei am găsit suficientă motivație și plăcere de a fi una cu timpul, cu respirația, cu ei.

Trei situații în care practici mindfulness cu copilul tău deși poate nu știi că se numește așa:

1. Privitul furnicilor pe alee.

Oricine a avut un copil de doi ani știe că a observa este specialitatea lor. Frunza specială de pe trotuar, forfoteala furnicilor din curte, buburuzele care dorm leneșe pe trandafiri. Copilul se așază cu coatele pe genunchi și rămâne acolo observând orice, oricât, oricum.  La un moment dat, vei vrea să întrerupi această activitate cu un “hai, să mergem” sau “mă grăbesc” dar nu o faci. Această decizie este momentul tău de conștientizare.

2. Limitele ferme

Atunci când spui pentru a douăsuteșaptezecișicincea oară cu glas blând dar ferm: – Nu putem pleca până nu îți pun centurile. Iar copilul răspunde cu cea mai haioasă figură – Mai stai să-ți spun ceva. Acel moment în care nu te întorci de unde ai rămăs ci o iei de la început, de la momentul zero al răbdării tale. Acela este momentul tău de conștientizare

3.  Neîntreruperea atenției.

Copilul se joacă în camera alăturată. Este liniște și după plăcerea primei clipe, urmează panica că i s-ar fi putut întâmpla ceva. Inspiri profund și nu alergi către ușă strigând. Te oprești. Mergi încet și verifici că totul e în regulă fără să-l întrerupi inutil din joaca independentă cu panica ta. Acela este momentul tău de conștientizare.

In Mindfulness pentru părinți – Myla & Jon Kabat-Zinn – am găsit un citat superb care se potrivește foarte bine acestor situații:

“Fiecare situație în care ne aflăm este diferită. Fiecare moment este nou. De ceea ce a fost nevoie ieri poate că astăzi nu este de niciun ajutor. Descoperirea lucrurilor de care copiii noștri au nevoie presupune a fi sensibili în ceea ce îi privește, observându-le semnele și indiciile pe care ni le dau, și a răspunde intuitiv și creativ. Propria noastră liniște și răbdare reușește să curețe oglinda în care astfel de reflecții pot fi văzute.”

Shopping Cart