Companionul meu: Anxietatea

Nod în gând. Greutate la respirație. O presiune imensă în piept. Un nor de fum dens, cu formă nedefinită mă apasă.

Oare tu cum ai descrie un atac de anxietate?

În general, acestea sunt simptomele deși se manifestă la persoane diferite: medici, lucrători comerciali, manageri sau psihologi, meseria nu contează și nu este un criteriu de alegere. Ceea ce contează este nivelul de stress și modul în care organismul nostru răspunde.

Dintotdeauna am fost o persoană anxioasă iar eu nu sunt prima (desigur, nici ultima persoană) care va spune asta. De fapt, suntem moștenitorii genetici ai predecesorilor noștri anxioși care au supraviețuit fiind vigilenți și grijulii, anticipând scenarii negative despre ce ar putea merge prost la sesiunea de vânătoare. După milioane de ani am ajuns să trăim fără riscul de a fi mâncați de leu dar am rămas cu teama că ceva, orice, ar putea merge prost și asta ne poate costa viața.
Aceasta este definiția anxietății: frica fără temei.

Ceea ce mă duce din nou cu gândul la povestea mea. Am trecut prin schimbări majore în ultimul an. Am renunțat la o profesie ca să pot deveni din ce în ce mai bună într-o alta. A fost cu fericire, cu sentimentul de libertate, dar și cu teama că nu voi reuși, cu nerăbdarea că nu se schimbă totul dintr-o dată. Am intrat în proiecte noi cu toată inima și mi-am dorit să țin pasul cu tot ceea ce mi-am propus. Apoi a sosit și luna august cu toată relaxarea specifică doar că eu deja nu mai puteam să mă opresc.
Simțeam că dacă o fac, voi pierde ceva. Nu știu ce dar mă temeam și am spus deja definiția anxietății: frica fără fond, o amenințare închipuită.
Astfel, m-am trezit într-o zi că am sentimentul că nu mai reușesc să fac NIMIC din tot ceea ce mi-am propus.

Adevărul este că un atac de anxietate nu apare brusc.

Am menționat deja că mă recunosc ca fiind o persoană anxioasă și am grijă să fiu atentă la cum se manifestă această stare de fapt atunci când cunosc oameni noi, atunci când mă găsesc într-o situație neobișnuită și aș spune un neadevăr dacă nu aș recunoaște că am întrezărit semnele cu ceva zile înainte: starea de neliniște, nerăbdarea, reactivitatea cu care răspundeam persoanelor din jur, cu cât sentimentul că nu reușeam să fac ceea ce îmi propun era mai acut cu atât mai mult încercam să compensez cu și mai multe task-uri.

Tu te-ai gândit vreodată care sunt mecanismele compensatorii pe care le declanșezi?

Există posibilitatea să nici nu ne dăm seama. Desi gânduri precum ai avea nevoie de o pauză sau ar fi bine să reîncepi să alergi îmi reveneau în minte, nu am onorat așa cum se cuvine instinctul și mesajul blând pe care mi-l trimitea corpul meu. Inițial m-am mobilizat pentru câteva minute de mișcare – n-a funcționat. Am încercat să meditez dar mintea îmi zbura permanent în altă parte și la cum mă judecam de aspru numai mindfulness nu se numea, am încercat să povestesc cât mai mult despre presiunea pe care o resimt dar mă întorceam imediat la a compensa prin și mai multă acțiune.

Știi ce?

Să devii conștient este primul pas dar ceea ce te menține pe mijlocul râului (vezi Siegel dspre rigiditate – haos – echilibru) este practicarea înțelepciunii pe care o observi în tine și în jurul tău.

Am folosit în cel mai intenționat mod expresia “m-am trezit” cu un dublu sens. O dată mă refer la faptul că, deși simțeam că pun presiune pe mine de mai mult timp, tot am fost luată cu asalt de duritatea cu care a răspuns corpul meu.Al doilea sens se referă la faptul că a trebuit să mă ridic efectiv din pat să procesez ceea ce simțeam.

În teorie știam ce mi se întâmplă și ce este nevoie să fac așa că îți descriu pas cu pas ceea ce spune și Hariet Lerner în „Dansul fricii” legat de procesul de recuperare din anxietate. Printre rânduri am explicat și procesul pe care mi l-am declanșat eu și ce a funcționat pentru mine.

1.Vorbește, vorbește, vorbește!
Eu am vorbit dar asta a funcționat abia după ce am și plâns. Serios! Știi că în “Atunci când corpul spune nu” Gabor Mate explică nivelul ridicat de cortizol din lacrimi – ceea ce înseamnă ca prin plâns eliminăm excesul de hormoni de stres. De la plâns a început tot procesul de recuperare.

2. Mergi pe urma faptelor. Anxietatea excaladează și fanteziile înfloresc în absența informațiilor.

Partea ratională a familiei – adică soțul meu – a fost un excelent partener de discuție. Chiar și la unsprezece noaptea. Găsește pe cineva de încredere și care te poate asculta atunci când ai nevoie.

3. Fii rezonabil de vigilent. Nu te rușina dacă sunt anumite riscuri pe care încerci să le eviți.

Anxietatea ar putea fi o formă de protecție atât timp cât o folosim să ne mobilizăm să evităm situații care ne-ar putea face rău cu adevărat.

4. Nu exagera cu punctele 1-3.

🙂

5. Stai departe de activități care doar îți turează motorul.

Acum sunt în recuperare. Atelierele sunt în vacanță. Scriu doar dacă am inspirație sau dacă face parte din procesul meu de integrare (așa cum face acest articol). Fac mișcare 30 de minute în fiecare zi și dacă simt că e un efort foarte mare nu îndeplinesc sarcina respectivă.

6. Caută activități care te calmează.

Ard bețișoare parfumate. Petrec timp în tihnă cu copiii, stăm foarte multe ore afară. Alerg. Socializez.

7. Păstrează-ți perspectiva.

Viața curge în cicluri.

8. Conectează-te! Conectează-te! Conectează-te!

Da, da, da.

Am scris acest articol la cald cu detalii din intimitatea mea. Scrisul este instrumentul pe care eu îl folosesc pentru vindecare și integrare iar publicarea acestor trăiri este modul prin care eu exersez vulnerabilitatea. Sunt în arenă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart