Vrei să asculți o melodie care îți place așa că te duci la aparatul de radio și începi să reglezi butonul. La început ușurel, pentru că ești sub încântarea propriilor așteptări, dar aparatul nu scoate sunetul pe care tu te așteptai să îl auzi. Deja iritat nu renunți, doar rotești de buton mai tare și mai tare, eventual lovești aparatul ca să îi vină semnalul.. ești furios. Până în momentul în care te gândești:
O fi stricat!
Asta ar fi o scuză bună pentru toată spirala emoțiilor prin care, fără să vrei, te-ai aventurat. Ești gata să abandonezi, n-o să te pui cu un aparat defect. În următoarea secundă observi cablul atârnând jalnic lângă priză..
S-ar putea să avem preconcepții despre conectare și să credem că înseamnă doar acele momentele în care ne privim ochi în ochi cu copilul nostru. Sau s-ar putea să credem că este ceva ce trebuie musai planificat. Eventual să ne ia timp și efort.
Dar eu vreau să îți spun trei momente în care te poți conecta spontan prin joc cu copilul tău. Am suprapus intenția mea peste câteva dintre cele mai importante rutine ca să te asigur că nu e nevoie de un cadru planificat.
1. Spălatul pe dinți.
Exemplu: încerc să le pun pastă dar nu reușesc nicicum să scot pasta din tub. Se amuza tare de lipsa mea de putere.
2. La masă.
Exemplu: îi invit pe scaune jucând rolul unui majordom.
3. La ora de somn.
Exemplu: Dacă ei sunt neliniștiți îi imit și mă port exact ca ei. Sar în pat, arunc cu perne. Dacă se amuză puțin sunt mult mai relaxați și dispuși să asculte. (Precizez că nu exagerez deloc cu mișcarea înainte de somn pentru că nu este recomandat pentru o bună rutină înainte de somn).
Ceea de vreau să spun este că, de fapt, conectarea nu este o strategie de parenting (deși funcționează întotdeauna) ci este sursa de energie și echilibru în relațiile noastre.
