Așa trebuie, așa se face, așa e frumos, pentru că așa spun eu. Nu știu dacă din lipsă de timp, lipsă de răbdare sau lipsă.. de considerație, pornită din gândirea că „e prea mic, nu știe”, am tot auzit de-a lungul vieții mele și de-a lungul vieții altora aceste explicații referitoare la ce puteam face ca și copii sau nu. Apoi, din comoditate, pare că aceste explicații (nu argumente) s-au extins către multe dintre conversațiile părinte-copil.
Într-o duminică însorită de septembrie decidem să mergem la hipodrom pentru a participa la o cursă de cai și pentru a-i admira. De obicei, acolo copiii pot călări și asta le place foarte mult. Bun. Știam ce urma să facem, acum hai să ne îmbrăcăm:
Radu, 7 ani: -Eu vreau colanți și să îi bag în șosete.
Eu: ..
Taică-su: –Nu se potrivesc, ia blugii.
Radu: -E corpul meu.
Discuție încheiată.
Ileana: -Ala bala poltocala..Hmm.. să mă gândesc..
Eu: -Știi, ala bala portocala spui ca să alegi..
Ileana: -Hmm.. -Să mă gândesc.. Rochia asta!
Îmi arată rochia ei preferată, cu unicorn din paiete pe piept, cu mâneci bufante, cu fusta din tulle roz, mai scurtă în față și mai lungă în spate, presărată cu steluțe mici, mici aurii, rochie primită de la verișoara ei.
– Dacă vrei să călărești, crezi că e suficient de comodă rochia asta? încerc eu marea cu degetul..
– Da!
Rochie din tulle la hipodrom, la ora 10 dimineața. Sincer, îmi cam mușcam buzele.
Despre cine este vorba atunci când ne dorim ca ai noștri copii să se poarte într-un anume fel, să se îmbrace, să fie așa cum se cuvine?
Despre cum suntem noi percepuți ca părinți sau este despre ei?
Exact, este despre noi!
Ce or să creadă ceilalți părinți despre mine? Cine se îmbracă în tulle la ora asta, la hipodrom? Ce aș fi spus eu acum ceva timp eu dacă aș fi întâlnit un copil îmbrăcat așa?
Dacă acestea sunt și frământările tale, află că în consiliere parentală individuală una dintre provocările prin care ne atingem obiectivul de a ne înțelege cu copiii noștri este aceea de a da jos toate preconcepțiile legate de rolul de părinte sau de cel al copilului.
Preconcepțiile legate de cine suntem și nu de ceea ce ar trebui să fim.
În acel moment, toate aceste motive de neînțelegere se risipesc..
Dacă vrei să vorbim despre toate acestea sau despre cum a le oferi autonomie copiilor la momentul potrivit îi determină sa colaboreze atunci când regulile devin nenegociabile, te invit să accesezi pagina:
Sau dacă nu ești încă pregătită pentru asta dar vrei să auzi vești, apasă butonul de #subscribe pe : https://descultipriniarba.ro/
🌱 Susțin mamele să crească🌱
Cu blândețe,
Andreea
” a da jos toate preconcepțiile legate de rolul de părinte sau de cel al copilului.”
Fiind o bunicutza cu nepoate adolescente, crescute evident altfel decât mi-am crescut eu copiii, tot nu pricep. Oare parintii nu au rolul de a educa (cu blândete) având pentru aceasta o autoritate, cea a experientei de viata, a capacitatii de a discerne…? Ce se va petrece mai târziu cu copilul/adolescentul caruia i se pare normal „sa fie el însusi” chiar daca normele sociale cer altceva? (De ex, sa poarte o uniforma, sa nu contrazica persoane purtatoare de autoritate… etc)?
Nimic mai adevãrat cã rolul părintelui este să ofere structură sănătoasă copilului. Mi-a trecut prin minte să dezvolt partea aceasta într-un articol viitor. Atunci când merg la școală, copiii se îmbrăcă adecvat și le-am explicat pe îndelete de ce.
Dar înainte de asta este important să renunțăm la preconcepții tocmai pentru a scăpa de ce nu avem nevoie și a păstra ceea ce ne folosește cu adevărat în relația cu ei.