Săptămâna trecută am zăcut rău. Nu știu ce virus, o nouă specie de virusozaur, ne-a pus la pământ. Pe mine și pe copilul mare doar că mie, cu o zi înainte, mi se umflase și ochiul drept:
Conjunctivită acută bacteriană.
Conform NMG: înseamnă conflict de pierdere din vedere. Adică teama că nu mai vezi pe cineva.
Conform medic oftalmolog:
– Ați băgat mâna în ochi?
Bine că n-a luat nimeni din casă iar acum pot să clipesc din nou.
Dar n-am terminat să vorbesc despre boli. Și nici despre căldură. Cât timp am zăcut de gripă, cu friguri și frisoane, ce ne-a ajutat foarte mult a fost să facem focul în șemineu și să bem mult ceai.
Nu de mult, într-o oarecare discuție, am înțeles că nu e bine să spui că faci focul în șemineu. Că sună ca și cum te-ai da mare.
Pe jumătate adormită, cu febră, cu ochii la flăcăruia jucăușă din jurul lemnelor, nu mă gândeam decât la căldura din casa copilăriei mele, casă în care s-a facut focul cu lemne până am terminat eu facultatea. N-am uitat de dorul aerului moelșitor de cald în nicio zi petrecută în timpul săptămânilor de școală în garsoniera încălzită cu calorifer, în care am stat, pe rând, toți elevii familiei.
În timp ce mă gândeam că singurele lucruri care lipsesc ar fi sticla cu untul pământului, așezată în lăcașul din spatele teracotei, și cărămida caldă care stătea permanent în cuptor, ambele folosite pentru durerile de genunchi al bunicii, mi-am dat seama că tot nu înțeleg de ce ar suna ca o laudă deși simțeam cu toată ființa privilegiul. Apoi am adormit.
Azi.
Plouă cu gheață. Ne-am reunit să împodobim bradul, lucru pe care l-am făcut. Pentru că am
ținut decorațiunile în mansardă, copilul mare a găsit o pasăre moartă în punga cu câteva cutii și o intalație de brad. Horror nu?
Dar nu e chiar ce ne-am fi închipuit.
S-a speriat, desigur dar eu n-am considerat că e chiar ceva rău. Pasărea nu era împuțită, nu era jumulită, nu era descompusă, ci pur și simplu moartă, întreagă, nemirositoare.
Am scos-o afară, am sters toate cutiile și instalația dar mi s-a părut o metaforă foarte bună pentru faptul că luminițele nu exclud întunericul, nașterea pentru care ne tot pregătim nu exclude moartea și nici răul din noi nu exclude binele.
