Cu blândețe.

Astăzi am scris despre blândețe. Și nu am scris încă un exemplu despre cum putem fi mai blânde cu puii noștri, cu soții noștri sau cu oricine altcineva, ci am scris despre unul dintre cele mai dificile moduri în care putem exersa această calitate: momentele în care suntem blânde cu noi însene.

Fiind atât de puțin familiarizate cu esența acestui concept, pentru că nu este ceva ce am învățat acasă, tendința este de a urca această practică pe un piedestal înalt cu titlul „nu este de mine”, alături de meditație și orice ar presupune un efort conștient să privim înăuntrul nostru. Sau nu facem asta, dar confundăm blândețea cu indulgența.

Pentru că ce nu ne iese ne frustrează, pentru că pare că îndemnul la blândețe de sine este doar un trend, m-am hotărât să povestesc puțin despre ce a însemnat pentru mine, astăzi, să fiu blândă cu mine:

Eu, astăzi, mi-am oferit libertate de a rezista impulsului stringent de a strânge masa. Da, da exact ce ați citit.
Atât de banal. Să fiu blândă cu mine nu a însemnat să îmi ofer un masaj relaxant, o baie cu spumă, un cadou. O zi în care să mă am doar pe mine în grijă. Ci a însemnat că astăzi accept, fără să mă opun, că pot să fac mai puțin.

De ce vasele?

Am avut multe de învățat în ultimul timp despre oboseală și despre nu am timp. Despre oboseală am învățat că nu se face mai mică dacă o ignori iar despre timp că nu se lungește dacă tragi de el. Astfel, m-am tot întrebat care este acel lucru căruia nu îi pot spune nu? A reieșit acest impuls de a lăsa totul în ordine la bucătărie după masă, cu prețul jocului ratat din camera de zi alături de ceilalți, cu prețul celor zece minute de odihnă înainte de a începe a doua parte a zilei, cu prețul de a știi că nu e nici pe departe atât de valoros dar tot o fac.

Acum, în caz că strânsul compulsiv al mesei nu este ceva care îți dă bătăi de cap oricum, te invit să găsești acel lucru care o face. Și să te oprești pentru o zi.

Care este acel lucru la care nu poți renunța, deși viața ta nu depinde de asta, și care este povestea pe care ți-o spui despre acel lucru?

1 thought on “Cu blândețe.”

Comments are closed.

Shopping Cart