*
Am plâns azi. Din vina altcuiva. Am
fost trigger-uită/declanșată cum ar spune orice om care a citit o carte de dezvoltare personală.
Gabor Maté, la al cărui curs am participat chiar azi, zice așa:
Imaginează-ți că ai o mitralieră în mână. Uită-te la trăgaci. Cât de mare este? Nu foarte mare, așa este? În comparație cu mitraliera în sine, cu cantitatea de explozibil, trăgaciul este cea mai mică parte.
Așa și cu declanșatorii externi – oameni, replici, grimase, reacții, tonuri, gesturi, orice – să ne mutăm atenția de la trăgaci la cantitatea de explozibil, la încărcătura gata oricând de a fi declanșată, pe care o purtăm. De mă face acest lucru să mă simt așa cum mă simt? Și să rămânem curioși asupra răspunsului. Cu atât mai mare rafala, cu atât mai mare încărcătura.
*
Sunt adult și vreau să las triunghiurile relaționale în urmă” e cel mai bun lucru pe care poți să ți-l spui. Victimă, agresor, protector și de la capăt. Stop.
*
Caut sentimentul de bucurie de cum
mă trezesc. Nu patetic, nu patologic ci doar recunoștința că am mai deschis ochii pentru o zi. Respir, fereastra mare, peisajul frumos. Apoi a venit trigger-ul, am armat, am tras, m-am rănit, am bandajat.
M-am bucurat de apus.
