Emoțiile sunt generate de gânduri iar 90% sunt legate de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Sistemul limbic răspunde și se naște emoția.
Iar eu aleg să fac loc pentru ale mele, pentru mine.
Dintre toate persoanele cred că mama mea mă oglindește cel mai bine. Deși nu întotdeauna confortabil, acest lucru se simte foarte natural.
În tot timpul în care a lipsit cred că am regăsit-o în bucăți lucioase, aproape oribitoare, din alte persoane: profesoare, prietene, imaginea mea din oglindă – victimă, persecutor sau salvatoare.
Am învățat atât de multe lucruri de la ea -involuntar, inconștient, implicit – mă lupt și acum să le dau jos.
Păstrez bunătatea și rețeta de plăcintă cu mere. Mulțumesc!
Intenție mea de azi are legătură cu mine, dar și cu ea. Poate și cu tine?
După 20 de minute de întindere și mișcare, mi-am pus cafeaua caldă pe birou și am ales firul roșu de azi:
Discernământ&claritate.
-astăzi trăiesc emoțiile mele, doar ale mele, pentru a putea fi atentă la cine sunt eu.
-ceilalalți au tot dreptul de a simți ei înșiși impactul propriilor decizii.
Tu ce gânduri ai pentru azi?