Cum atelierul cu afirmații devine atelier de joacă pentru copii. 

Citește povestea:

-Mami, vreau să mă cuibăresc, îmi spune copilul mare. Acest lucru este ceva ce el ar putea spune oricând, dacă are o sursă de căldură și ceva pături de învelit. Ultima dată și-a întins un șezlong pe terasa bătută de soare.

Dar azi focul ardea în șemineu iar el adusese o pătură pe covorul din sufragerie. Se culcușește bine, își pune pătura pe cap și îmi spune, inevitabil deja,

-Mami, vreau să mă naști! Poți?

Știu deja ce înseamnă asta: el face regulile și eu le urmez.

În metoda cu care eu lucrez pe etape de dezvoltare în procesul de recreștere dorința de a te cuibării deseori este un indiciu (pritre altele, vezi aici) că ai nevoie să lucrezi pe etapa de dezvoltare intrauterină.

Copilul mare știu sigur că ar avea pe ce să lucreze.

„Cele mai importante nouă luni din viața unui copil sunt cele nouă luni dinainte de naștere” spune Jean Ilsley Clarke. 

Odată ce se naște, copilul rămâne conectat la mamă și este dependent de co-reglare și conectare la un sistem nervos al unui îngrijitor primar. Dar atunci când este în corpul mamei, el face parte din acel sistem. Toate gândurile, toate temerile și bucuriile ei, traduse chimic de corp, curg și prin corpul copilului. 

Departe de mine gândul de a pune presiune. E puțin scary și știu că deja ai derulat și tu secvențe din sarcină, ca să te asiguri, ca să verifici. 

Dragă mamă, nu ne putem ascunde. Eu nu mi-am putut ascunde teama de a nu pierde această sarcină cele două luni cât am sângerat incontrolabil. Și nici stresul pe care l-am petrecut, cu mintea de atunci, încercând să găsesc cel mai bun mod de a anunța la serviciu. Emoțiile nunții, oboseala, grija că nu vom reuși să ne mutăm la timp iar, mai apoi, dezamăgirea că nu voi naște așa cum credeam că e mai bine pentru copil. Dar au fost și momentele de fericire absolută.

Când el mi-a propus să reluăm nașterea, eu l-am întrebat: Ai nevoie să auzi și afirmații de dezvoltare? 

După ce mult timp regula lui a fost să îl nasc natural, ca pe surioara lui mai mică, de data aceasta regula a fost: Da, cu afirmații, și mami, te rog să nu te bucuri! Să mă lași să vin când sunt pregătit

– l-am născut la 42 de săptămâni și 3 zile iar motivul cezarienei: a stat prea mult, nu mai este lichid, riscul e mare.-

S-a pus tot în pătură iar eu l-am întrebat dacă vrea să îl mângâi ca și cum aș mângâia o burtică. – Acolo unde e umflătura, mami.

L-am mângâiat ușor pe cap și i-am citit:

(vă las trei dintre afirmații dacă vreți să încercați)

– Noi suntem conectați iar tu ești un întreg.

– Poți să iei decizii în această experiență.

– Te poți naște atunci când vei fi pregătit.

Și am așteptat.

– Mami, ies! 

I se vede capul.

– Mami, să nu te bucuri. Să nu zici nimic.

(Încă nu știu ce e cu grija aceasta apărută în joc pentru reacția mea)

A scos capul și a intrat la loc.

-Mami, eu mai stau puțin, nu sunt pregătit.

42 de săptămâni și trei zile, da?

În câteva momente a ieșit, s-a cuibărit în brațele mele și cam atât.

Vă spun altă dată cum am renăscut-o apoi pe Ileana, de vreo trei ori gemeni (așa și-au dorit) și cum la final mi-au oferit experiența de a mă renaște și eu. Toate acestea însoțite de afirmațiile de dezvoltare.

O întâmplare adevărată care ar putea trece drept un text de marketing pentru promovarea atelierului. Dacă așa a ieșit, nu e vina mea.

Eu doar am povestit ce s-a întâmplat la ceas de seara în casa noastră.

Un amănunt: În atelier lucrăm cu întrebări care ne ghidează dar copiii au nevoie să transpună în joc.

Un gând: Care crezi că a fost experiența mamei tale atunci când te purta în pântec? Cum era viața ei, unde lucra, care era starea de spirit, atmosfera din casa voastră?

pe vremea când aveam gemeni

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart