azi mi-ai serbat ziua și îți mulțumesc.
Am primit cadou 🎈plictiseala și îți mărturisesc sincer că nu m-aș fi gândit.
Corectez: De fapt, știi și tu că eu sunt născută în miezul verii pentru că erai acolo. Ne-am întălnit față în față la ora 7 dimineața, într-un spital mic de provincie. Aveai doar 19 ani iar eu doar 9 luni de viață subacvatică și eram la gura zero de aer.
Noi două. Dacă n-aș fi născut natural, nici nu m-aș fi gândit că ai fi putut fi speriată. Prima noastră întâlnire, tu tremurând de efort și toată adrenalina rămasă.
Sigur, când m-ai văzut a fost puțin mai bine (știu că în cazul meu așa a fost) și asta se numește iubire.
Că tot a venit vorba. Azi e ziua de dinaintea zilei tale de naștere, mami, nu a mea, dar așa s-a simțit de la la mine. Promit. Ai gătit tu, ai
colorat cele trei flori, am avut timp să scriu ca o nebună (scuze, e adevărat), ai pus de cafea, ne-ai chemat la plăcintă, ai pus borcane de tot felul într-o sacoșă și șnițele cu orez basmati pentru cină. A noastră, acasă. A fost totul gata mult mai devreme iar în timpul rămas m-am plictisit cu pasiune și dor pentru că treaba asta nu s-a mai întâmplat de mult. Și a fost bine.
Am avut diferențele noastre ar zice limba engleză iar limba română ar traduce: A fost și greu dar acum e bine.
A fost mult greu pentru că ne vedeam
rar și nu apucam să ne spunem tot așa că inventam lucruri una despre cealaltă și ne vorbeam în funcție de ele.
Am fost și furioasă, am
fost și tristă. Emoții de bază, știi tu.
Și acum mai sunt uneori dar, totuși, cred că acum nu mai depinde de tine.
Cred că ai făcut tot ce ai putut, cu ce ai avut, așa cum fac și eu pentru copiii mei.
Încerc să-i cresc până în momentul în care nu îi mai influențez și, dacă ar exista punctul culminant al unui parentaj de calitate, pentru mine, acesta ar fi. Amin.
De fapt,
La mulți ani, draga mea, pentru ziua ta de mâine. Mă bucur că ești aici.