Am fost foarte puțin atentă la viață până să devin mamă. O trăiam, respiram și eu ca alte miliarde de ființe de pe această planetă dar atentă la cum fac asta am început să fiu abia după ce am avut copii. De asemenea, tot cam pe atunci, credeam că tot ceea ce învăț și studiez este despre copiii mei și pentru ei.
“Între stimul și răspuns există un spațiu. În acel spațiu stă puterea noastră de a alege cum răspundem. În răspunsul nostru stă abilitatea noastră de a crește și libertatea noastră.” Viktor E. Frankl.
Dacă aș fi citit acest citat acum 7 ani m-aș fi dus imediat cu gândul și intenția de a aplica principiul acestui spațiu din rolul de mamă.
Șapte ani (aproape opt) mai târziu și doi copii recitesc aceste cuvinte și mă raportez la relație cu mine însămi. De ce?
Pentru că cea mai importantă conversație pe care o avem este cea cu noi înșine.
Ca și consilier/educator parental aș putea scrie un îndemn la cultivarea spațiului dintre stimul și răspuns în relația părinte-copil (foarte important, de altfel) dar modul în care ne adresăm celor apropiați nouă nu poate fi diferit de modul în care ne adresăm nouă înșine. Toate acele scăpări, când nu suntem atenți, când suntem prea obosiți, sunt, de fapt, modelul nostru de bază de conversație interioară.
Întrebarea pentru astăzi este:
Tu cum îți vorbești atunci când (crezi că) nu te aude NIMENI?
Fii atent la acel discurs. Observă gândul. Oprește-te. Înlocuiește critica cu autocompasiunea. Fă din asta, pas cu pas, modelul tău de a răspunde.
Foto credit: @mihaibalaceanu.photo