„Oare am greșit/voi greși față de copilul meu?”
Pentru orice persoană, părinte, om din această comunitate – ca să lămurim treaba despre parenting de la început – răspunsul este DA!
Dacă încă simți că nu ai greșit, ori nu îți dai seama, ori o vei face.
Cum să zic, însăși dorința de a fi fără de greșeală este o greșeală. Mi-aș dori să puteam accepta asta împreună, chiar acum, la unison, să putem accesa următorul nivel.
Perfecționismul vine la pachet cu foarte multă rușine, ceea ce ne împiedică să învățam din propriile noastre greșeli. Odată ce putem recunoaște că nu suntem perfecți, atunci se ivește ocazia să privim comportamentul nostru ca pe o oportunitate de creștere și avem mai multe șanse să ne recunoaștem vinovăția și nu să rămânem blocați în rușine.
Brené Brown (pe care o ador) susține despre rușine că este emoția care spune „Sunt rău/oribl/nu merit!” iar despre vinovăție că este emoția care spune „Am făcut ceva rău”.
Diferența dintre acestea două este una foarte importantă: rușinea se îndreaptă înspre persoană, iar vinovăția către comportament.
Atunci când simțim vinovăție este mult mai probabil să ne angajăm într-o acțiune de schimbare.
Să zicem că ai țipat la copii. O zi lungă, grea, obisitoare, nu contează. Ai țipat, ai greșit.
Rușinea ar spune: Ești o mamă îngrozitoare! Și ai putea alimenta această stare paralizantă timp de câteva ore, zile chiar.
Vinovăția ar spune: Ceea ce ai făcut e dureros și inacceptabil.
Toolkit-ul meu personal pentru momentele în care greșesc față de copiii mei. Nu vorbesc din cărți, vorbesc din experiența mea, și din tot ce am cules și a devenit al meu din tot ce am învățat:
Pasul 1: Verific dacă mă simt rușinată și îmi aduc atenția către comportament.
Pasul 2: Aplic AUTOCOMPASIUNEA (foarte important) și stau puțin să mă reglez.
Pasul 3: Formulez o scuză autentică care să nu le ceară copiilor mai mult decât ofer. (Cum ar fi să mă consoleze). Dacă am respectat pașii de mai sus este mai puțin probabil să le cer lor validare și compasiune.
Pasul 4: Învăț ceva despre mine. Deci dacă sunt f obosită sunt șanse mai multe să am un comportament greșit. Oare aș putea să cer mai mult ajutor atunci când mă simt extenuată?
Acum, am rugămintea să îmi răspunzi la două întrebări:
1. Dintre „îmi pare rău că sunt îngrozitoare!” și „îmi pare rău pentru ceea ce am făcut!” care este varianta sănătoasă, asumată din care relațiile ar putea beneficia?
2. Ai simțit diferit energia celor două întrebări?
Cu blândețe,
Andreea.

Draga Andreea, Felicitari pentru postarea ta! Esti o sursa de inspiratie minunata pentru toate mamele aflate intr-o astfel de stare fizica si emotionala in care se simt vinovate ca nu reusesc sa faca cea mai buna alegere. Raspunsul corect la intrebarea „Dintre „mi-e rau ca sunt ingrozitoare!” si „mi-e rau pentru ceea ceam facut!” este „mi-e rau pentru ceea ce am facut!” Aceasta fiindca iti ofera cea mai buna oportunitate de a schimba ceva pentru ca indica faptul ca ti-ai asumat o responsabilitate asupra comportamentului tau si astepti ca relatia cu copiii sa se imbunatateasca. De asemenea, simtim diferenta energiei celor doua intrebari.
Mulțumesc mult pentru apreciere!
💗