O abordare conștientă a relației cu propriul copil presupune conștientizarea faptului că este o călătorie ce nu se încheie niciodată. Nu atâta timp cât respirăm și ne dezvoltăm, nu atâta timp cât există oportunitatea de a ne schimba, iar asta se întâmplă clipă de clipă.
Știți ce mi-a fost mai greu atunci când fiica mea a devenit suficient de mare încât să își exprime propriile opinii și preferințe?
Să accept că doi copii diferiți, se cresc diferit.
Vedeți voi, credeam că le știu pe toate, doar muncisem atât, citisem atât, făcusem atât de multă introspecție și simțeam că m-am transformat total.
De fapt, aveam credința că, odată atins un anume grad de cunoștințe și cu suficient exercițiu, abordarea mea va fi perfectă.
Și gata. Asta e. Mama perfectă. Copiii nu vor avea ce să ne reproșeze. Nothing will break me.
Cu excepția schimbării a 2475 de perechi de șosete, înainte de micul dejun. (revin în articol separat, promit:)
Doar că ai noștri copii sunt mult mai inteligenți decât suntem noi înțelepți.
Poate nu știu să ne spună în cuvinte (ceea ce ne hrănește pe nedrept sentimentul de superioritate, desigur), dar ei știu instinctual una și bună: Eu sunt eu, vreau să fiu văzut, ascultat și iubit așa cum sunt și nu după rețeta ta.
Nothing should break that.
Dar că uneori o facem pentru că „capacitatea de a ne accepta copiii este legată direct de abilitatea de a ne accepta pe noi înșine.” dr. Shefali Tsabary
Iată câteva moduri în care putem învăța să ne acceptăm, ca părinți:
Accept că sunt o ființă umană înainte de a fi părinte
Accept că am limitări și multe neajunsuri, dar e în regulă
Accept că nu știu întotdeauna care este drumul corect
Accept că mi-e adesea rușine să îmi recunosc greșelile
Accept că îmi pierd adesea cumpătul mai rău decât o face copilul meu
Accept că pot să fiu egoistă și necugetată când am de-a face cu copilul meu
Accept că uneori mă poticnesc și bâjbâi ca părinte
Accept că nu știu întotdeauna cum să reacționez față de copilul meu
Accept că uneori spun și fac un lucru greșit față de copilul meu
Accept că uneori sunt prea ocupată pentru a fi prezentă pentru copilul meu
Accept că fac tot ce pot, iar asta e suficient de bine
Accept că am imperfecțiuni și o viață imperfectă
Accept că îmi doresc putere și control
Accept eul meu
Accept că îmi doresc conștientizare (deși adesea mă sabotez singură când sunt pe cale să ating starea aceasta).
