Ați văzut vreodată un copil emoționat?
Am putut vedea eu, aseară, doi. Unul de trei ani care turuia întruna și unul de aproape opt care nu mai avea stare.
Îl apucase și-o tuse chiar când am stins lumina așa că am deschis larg fereastră să ia puțin aer.
„-Miroase a mare, mami!”
Am râs, recunosc, apoi mi-a părut rău. Am
râs pentru că mirosea a iarbă verde proaspăt cosită, a vânt răcoros de primăvară, parcă și puțin a fum și a câmp, dar a mare nu prea.
I-am spus că am râs de bucurie pentru entuziasmul lui, lucru adevărat, dar cel mai mult mă înveselise gândul că, orice aș spune eu, el era deja la mare.
Și-au făcut bagajele, am stat cu anxietățile, am spălat jucăriile de plajă, copilul mic a făcut o criză scurtă de plâns pe seară. Tot nu păreau pregătiti pentru somn.
-Vrem gâdilat!! Dar nu mi s-a părut o idee bună. Am pus gâdilatul ăsta la rutina de seara și mi s-a părut că îi agită prea tare. Nu era o idee bună pentru acea seară.
Pentru un creier în dezvoltare, un eveniment care nu se potrivește cu rutina zilnică îi poate dezorganiza pe copii. Ei nu știu ce să facă cu toate acele impulsuri și, mai ales, nu au capacitatea de autoreglare. Această funcție se dezvoltă complet mult mai târziu decât ne-am imagina că este posibil – în jurul vârstei de 24 de ani.
Copilul mare nu-și mai putea regla nici tonul, copilul mic acuza „A țipat la mine.” Aici a fost momentul să inventez un joc care să lucreze direct cu corpul, dar fără să fie unul care să îi agite și mai tare.
La 3,2,1 GELATINĂ tot ce trebuie să
faci este să stai întins pe spate, cât timp ceilalți jucători numerotează 3, 2, 1 și apoi strigă cât pot de tare (vezi trucul?) -GELATINĂĂĂ!!
În acel moment te apuci și tremuri ca o gelatină, din toate încheieturile.
Tremurul calmează sistemul nervos, atenția dusă căre corp aduce copilul în momentul prezent, contactul cu salteaua induce senzația de siguranță (asemeni unei mângâieri).
Două runde de fiecare, recunosc că mi-a prins și mie foarte bine cu toate grijile pe care mi le făceam legate de plecarea lor.
Pe lângă rutina de citit, dacă ora ne-o mai permite, noi mai facem și alte joculețe menite să ne relaxeze și să dezvolte capacitatea de autoreglare: medităm timp de trei minute (copiii se mai mișcă, apoi revin), „Îmi vine să țip pentru că!” e un joc în care țipăm cât de tare putem în pernă, uneori gâdilatul pentru amuzament și alteori ne oferim îmbrățișări prelungi, de exemplu.
Spune-mi, la voi cum e cu entuziasmul la ora de culcare?
