O activitate menită să îi ajute pe copii să exerseze empatia și cum să fie atenți la sentimentele celorlalți.
Bunătatea este o valoare pentru tine.
De asemenea, știi și că empatia este o abilitate care se învață: din modul în care ceilalți se poartă cu noi, din faptele pe care cei către care privim să ne inspire le fac, din modul în care cei din jurul nostru se poartă între ei și din a ni se oferi ocazia să contribuim la ciclul bunătății și al stării de bine.
Dacă rezonezi cu ceea ce am scris până acum, te invit, dragă părinte, să citești mai departe.
Eu sunt domnul/doamna „Măsimtbine”
Împreună cu copilul stabiliți o zi în care el este cel care se ocupă de ceilalți atunci când lucrurile nu merg prea bine. Ar putea fi ziua de sâmbătă, dar poate nu chiar astăzi, pentru că este prea din scurt. Dar puteți vorbi cu copilul pentru ziua de duminică, de exemplu.
Astfel, toată ziua de mâine, să zicem, el acceptă să fie responsabil pentru starea de bine a celorlalți, acceptă să devină conștient de nevoile altora și aducă alinare
Indicii pentru puștiul tău
Surioara mai mică s-a lovit și are nevoie de o îmbrățișare? Oferă-i consolarea de care are nevoie.
Mama este nemulțumită că pune de una singură masa? Mergi și întreabă cu ce poți ajuta.
Fratele este șicanat și se întristează? Fii curios, întreabă-l despre cum se simte și dacă este ceva ce poți face pentru el.
Pisica miaună și pare să aibă nevoie de ceva de mâncare sau doar de porția de mângâiere? Fii tu cel/cea care i-o oferă.
Încă și mai multe lămuriri pentru părinți
Jocul poate fi jucat de copii mai mari, dar cred că vârsta ideală la care puteți planta semințele intenției de a fi atenți la ceilalți începe mai devreme decât ați putea crede, undeva în grupa de vârstă de la trei la șase ani. Nu uitați, vă rog, la vârste mici copiii au nevoie să exerseze în mod repetat abilitățile pentru a le deprinde și a le integra. Și amintiți-vă să rămâneți cu inima veselă și relaxați în timp ce îi ghidați cum să fie atenți la ceilalți, bine?
Faceți cu rândul
Copiii au nevoie de exemple și de modele. Sigur, tu oricum consolezi pentru că ești mamă, dar nu strică să exersezi și tu rolul lui Măsimtbine.
Zi-mi dacă nu este așa
Până la urmă, urmările naturale ale lui „Măsimtbine” sunt starea de bine a celorlalți, dar și a noastră. Observați că titlul este „Măsimtbine”, deși este despre a-i ajuta pe ceilalți? Drăguț de subtil, nu-i așa?
Inspirată de o activitate propusă de DPH, dar căruia i-am pus iubirea și experiența mea.

Photo: Pixabay