Filmul plecării copiilor de acasă: anxietatea&bucuria s-au ținut de mână

Când copiii au decis că vor la mare cu bunicii (situație discutată dinainte cu părinții, desigur), dar în acel moment în care au zis ei “Ieei, mergem!” am avut sentimente amestecate. 

Alea în care te dai de ceasul morții și în care anxietatea bătea la ușă din ce în ce mai tare și altele cu ceva mai multă anticipare a unui lucru bun&bucurie.

Vocea irațională:

Dacă se îneacă? 

În fracțiuni de secundă derulam filmul unei rătăciri pe plajă a unuia dintre copii. 

Apelul părinților mei.

Eu, zburând cu mașina până la mare. Știam că asta e anxietate, deși aș fi putut jura că este o premoniție. Și dacă este vocea intuiției mele iar eu nu-i dau glas?! 

Vocea rațională:

Știi că astea sunt gânduri iraționale, da? Nu ai un temei pentru frica ta, deci se numește anxietatea.

Nu, nu este o premoniție. Așa crezi și de fiecare dată când te întorci să verifici dacă ai lăsat mașina de călcat în priză. 

Ia unește tu oleacă cortextul și verifică niște fapte.

Cum ar fi: Băi, oamenii aceștia te-au crescut si pe tine, să știi.

👉🏻Aici las un link cu articol în care le putem explica copiilor aceste mecanisme, dar comparând sistemul limbic (creierul emoțional) cu un dinozaur, iar cortextul (creierul rațional, cea nou dezvoltată parte a creierului uman) cu o bufniță. 

Apoi erau gândurile acelea în care mă bucuram și în care îmi spuneam eu “Ieei, voi avea mai mult timp pentru mine.” 

În sfârșit voi putea alerga în fiecare zi.

Ah, voi scrie de câte ori am cheef.

Sigur voi scrie articolul lunar pentru Pagina de Psihologie dinainte să îmi trimită ei mail. 

Voi salva toate logo-urile pentru sacoșele din pânză. 

Etcetera, etcetera.

Surpriza😁

Cum se face că, atunci când copiii mei pleacă de acasă, ajung să mă port ca atunci când părinții mei plecau de acasă??

1. Am mâncat mai multe dulciuri decât de obicei.

2. Uneori, nici nu mă așezam la masă, cu farfurioara sub plăcintă așa cum facem când sunt cei “ce trebuie educați”,  vezi doamne, acasă.

3. Am stat până târziu pe telefon. Miezul nopții, mai exact. Aș mai sta eu și altă dată, dar mă ia somnul între copii de multe ori.

Am făcut în trei zile tot ce mi-am propus? Nu. Și sunt ok cu asta. E natural să ne simțit ușor dezorganizați atunci când intervine o schimbare în rutină. Muncesc mamele oricum și au nevoie de vacanțeee mai des: DA! 

Sigur, îi iubim, ne distrăm și cu ei, dar a fost drăguț să ne plimbăm de mână prin parc fără să ne uităm după trotinete.

Încheierea glorioasă

Cu mâna pe inimă mă declar profund recunoascătoare maternității pentru ocazia de a exersa o mai bună structură și copiilor pentu ocazia de a recrește alături de ei. Dar și bunicilor care au intervenit să îmi ofere oportunitatea să observ toate acestea.

Dacă citești acest articol, te invit să îmi lași câeva cuvinte cu experiența ta. Sigur, sigur putem învăța unii de la ceilalți. 

Cu ♥️,

Andreea

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart