Între FERICIRE și SIGURANȚĂ, tu ce ai alege?

Dacă te-ai muta pe o insulă pustie, așa ca în acele provocări, și ai putea să iei cu tine doar fericirea sau doar siguranța, tu pe care ai alege-o?  

Cum apar aceste întrebări? & more

1.

Cred că dacă oamenii de 35+ ani ar mai completa oracole, aceasta ar fi o întrebare viabilă în locul celor în care erai întrebat în adolescență, cu cine dintre Brad Pitt și George Clooney (God, we are old), te-ai săruta? 

Dacă citești aceste rânduri, și ești cam acolo cu vârsta, cred că înțelegi foarte bine ce vreau să zic. Deja ai observat că, așa cum trec anotimpurile, așa trec și evenimentele din viața ta și în timp ce ai căutat non stop echilibrul, până la un moment, acum ai realizat că flexibilitatea de a accepta schimbarea este, de fapt, (cea mai) constantă. 

Am dobândit noi toți un soi de înțelepciune și cred că îi putem spune așa din două motive: odată pentru că este bazată pe ceea ce am putut observa cu ochii și inimile noastre, cu ridurile, și toate strângerile de stomac. 

A doua pentru că este o experiență dobândită prin repetitie. 

Ce trăim noi acum mai poate fi bătut doar de ceea ce urmează. 🙂

2.

Am avut remușcări pentru modul în care am pus această întrebare pe story. (Adică exact așa cum o vedeți în primul paragraf). Mai mult, m-am gândit atât de intens la acest lucru încât o parte  din conștiința mea mi-a trimit un mesaj legat de asta printr-un vis: una dintre colege mele de formare îmi lăsase un mesaj pe Instagram. 

Mi-am reproșat pentru că nu am scris acolo „întrebare capcană” sau un anunț în care specific că eu știam deja răspunsul. 

Ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost să par eu mai deșteaptă, așa cum scria colega închipuită în vis.

Ca atunci când le punem copiilor întrebări al căror răspuns îl știm?

De fapt, ce mi-am dorit a fost să deschid o discuție – și prin acest articol tot asta o să fac, pentru că eu nu dețin decât răspunsurile pentru care conștiința mea este pregătită acum. Nici mai mult, nici mai puțin. 

Șapte vor fericire, șase știu că e nevoie de siguranță.

Aceasta este proporția răspunsurilor pe cae le-am primit la întrebarea mea. La mustață aș zice. Din cei șase care au răspuns siguranță, cinci dintre ei știu sigur că sunt, ca și mine, profesioniști în domeniul dezvoltării personale, al traumei sau consilieri parentali. 

Deci au aflat că este nevoie de siguranță trecând printr-un proces de dezvoltare și învățare. Pentru că, da, nimeni nu-ți spune despre asta în filme, la grădiniță, în școala primară. 

Vedeți voi, fericirea e ca mierea și zahărul iar siguranța e ca sarea în bucate.

În filmul Wisdom of Trauma este o scenă în care Gabor Mate vorbește despre acei dependenți de substanțe care au fost salvați de pe străzi și cărora le-a oferit adăpost. Odată aduși în locuințele sociale, odată ce nevoie primare fizice  le-au fost onorate, au început să aibă tot felul de trăiri emoționale intense. Explicația constă în faptul că, ieșind din modul „supraviețuire” au putut accesa o altă treaptă a piramidei nevoilor de dezvoltare.

Ceea ce mă duce gândul la clasificare făcută de Maslow despre care am scris în acest articol pentru Pagina de Psihologie.

“Sunt multe feluri în care denumim nevoile noastre: mai mulți specialiști au clasificat și au împărțit aceste nevoi, reducându-le sub umbrela câtorva elemente de bază. Cea mai cunoscută abordare este piramida lui Maslow care clasifică nevoile în funcție de esențialitatea lor în supraviețuire și dezvoltare. În primă instanță, putem vorbi despre nevoile fizice (hrană, apă, adăpost), urmate de nevoia de siguranță fizică și psihologică, nevoia de a fi iubit și de a aparține, nevoia de a fi văzut și acceptat, urmată de nevoia de a evolua.

Dacă ești părinte, ai putut observa că, cu cât copilul este mai mic, cu atât îi este mai greu să-și identifice nevoile. De multe ori, atunci când îi este sete, el se agită dar, pe măsură ce se maturizează, devine mult mai conștient de nevoia sa. Dacă atunci când ne este sete ne putem da ușor seama că avem nevoie de apă, atunci când vorbim despre nevoile noastre psihologice putem fi derutați. Este ca atunci când ai nevoie de conectare și intimitate și, în loc să-ți împlinești această nevoie, de fapt tu crezi că ai nevoie de sex.”

Ce spune dicționarul?

Fericire: Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină.

Siguranța: Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol.

Fericirea este o emoție iar noi putem simti orice emoție dinainte de a putea fi raționali. Atunci când ne naștem partea din creier care se ocupă cu procesarea emoțiior este sută la sută dezvoltată, iar partea ratională care se ocupă cu controlul acestora doar douăzeci la sută.

Deci suntem capabili să simțim înainte de a gândi. Doar că siguranța nu acea nevoie pe care să pui degetul ca pe sânul mamei sau ca pe sticla cu lapte:-Mi-e foame! -Poftim!

Siguranța este mediul în care sistemul nostru nervos, circuitele neuronale se formează, și depinde de foarte mulți factori extrem de sensibili: starea psihică a mamei, implicarea emoțională a părinților, inclusiv de gândurile inconștiente pe care aceștia le au. Senzația de siguranță este amintirea noastră implicită (se formează atât de devreme încât nu ne-o putem aminti) și din acest motiv este greu să o deosebim de noi înșine. Și atunci alegem Fericire pentru că ceva ne lipsește, dar nu știm ce.

E ok să îți dorești să fii fericit dar fericirea este o treaptă mai sus de siguranță în piramida nevoilor psihologice de bază. Această ordine este validă chiar și când vorbim despre Conectare sau Recunoaștere.

„O altă clasificare pe care o folosesc în lucrul cu părinții și în atelierul dedicat în care îi susțin să-și identifice nevoile este aceea a lui Eric Berne. Triunghiul Human Hungers poate fi regăsit în cartea Analiză Tranzacțională în psihoterapie.

Această clasificare oferă indicatori cu ajutorul cărora orice persoană își poate identifica nevoile și apoi le poate aborda direct.

1. Nevoia de stimulare

Sentimentul oferit: de a fi în viață, activ.

Suprastimulare: atunci când avem parte de prea multă stimulare, ne putem simți copleșiți de entuziasm și agitație; puteam crea așteptarea ca ceilalți să ne întrețină acest ritm sau să căutăm comportamente cu risc.

Prea puțină: atunci când avem parte de prea puțină stimulare, putem simți că trăim o viață monotonă, sentimentul că nu experimentăm o conectare profundă, ne putem confrunta cu o lipsă de vitalitate.

2. Nevoia de recunoaștere

Sentimentul oferit: de a fi văzut, de a conta.

Prea frecvent: atunci când suntem întodeauna în centrul atenției celorlalți, ne putem confrunta cu o supraîmplinire a acestei nevoi și astfel putem dezvolta un sentiment de egocentrism.

Frecvență redusă: atunci când nu ne simțim văzuți și auziți, putem avea tendința de a ne izola, putem trăi cu sentimentul că noi nu contăm și că suntem lipsiți de importanță.

3. Nevoia de siguranță (reprezintă cadrul în care celelalte nevoi pot fi onorate) 

Într-un cadru lipsit de siguranță, nu vom putea oferi recunoaștere sau stimulare într-un mod propice.

Sentimentul oferit: de a fi protejat, ocrotit, îngrijit.

Grija excesivă: oferirea unei îngrijiri mult prea atente sau exagerate poate duce către rigiditate, iar consecința poate consta într-un comportament dus la extrem. Pe de o parte, unii pot învăță că cel mai bine ar fi să cedeze, devin pasivi sau manipulatori, iar alții pot întâmpina dificultăți în a ști când să se oprească.

Lipsa îngrijirii ar putea duce la sentimentul de abandon, la absența unei direcții și la haos.”

Putem numi Siguranță așa cum ne simțim în zona noastră de confort? 

O întrebare pe care am răsucit-o pe toate părțile în minte mea, recunosc. Ceea ce am trăit noi nu a fost dintotdeauna ok, da? Dar este ceea ce cunoaștem. Într-un mod inconștient noi chiar facem alegeri în baza a ceea ce cunoaștem. Dar ceea am experimentat a fost întotdeauna sigur? Adică stresul ar putea fi foarte bine în zona noastră de confort (și provocăm tot felul de  situații stresante – cum ar fi cheltuirea întregului salariu odată), asta neînsemnând că suntem și în siguranță.

În final, mai fac o ultimă analogie pentru că mă dau în vânt după ele (tribute to Salinger).

Timp de 34 de ani, dacă m-ai fi întrebat de ce ai nevoie ca să adormi, aș fi răspuns că ai nevoie să îți fie somn. 

Ei bine, formula eficientă pentru somn este așa: relaxare + oboseală. Știai asta? Pentru mine a fost uau și nici nu mă mai aștept să adorm până nu fac un pic de relaxare. Pentru că la mine nu se întâmplă, așa de la sine. 

Acum crezi că lipsa sentimentului de siguranță ar putea fi o explicație suficient de bună pentru golul nefericit?

Abia aștept să aud opinii (chiar dacă se aruncă cu roșii) pe andreea.raduta@descultipriniarba.ro. 🍅

Cu iubire,

Andreea