Un lucru de care copiii nu sunt conștienți atunci când sunt mici este acela că și părinții lor cresc odată cu ei.
Atunci când primul meu copil m-a văzut pentru prima dată, în spatele zâmbetului umezit de iubire, a făcut cunoștință și cu o fetiță anxioasă, care credea cu tărie în perfecțiune și care s-a luptat, o vreme, cu toate forțele, ei să o atingă.
În toată strădania ei a făcut și lucruri foarte bune, dar a exagerat un pic, așa cum mult prea des I se întâmplă:
- A iubit atât de mult copilul și a înțeles nevoia lui de apropiere, încât atunci când el a împlinit opt luni și ea nu îi mai dădea drumul și-a dar seama că nu-i a bună și a plecat să-și panseze rana într-o relație terapeutică cu un alt adult.
- A citit atât de mult și cu atât de multă pasiune tot ce se scria (și încă o face) încât, la început, uita să mai facă și ca ea însăși.
- A realizat că nu a avut parte de structură, așa că a creat un program Tot-la-fix* pentru copilul ei. Aceste rutine i-au ținut pe toți pe linia de plutire, slavă Domnului, dar să speli seară de seară, la ora șase, un copil cu dermatită atopică nu-i bine.
Știu că în povești doar Feții Frumoși cresc, dar să vezi cum crește o mamă la un copil, apoi la cel de-al doilea, mânată de autocunoaștere și, bineînțeles, de iubire.
Dar povestea continuă și în viața reală cu mamă care, foarte mândră de cât de mult a învățat să aibă încredere în ea și în copiii ei, a plecat, pentru prima dată în opt ani, într-o excursie cu fetele, prietenele ei de o viață. A râs, doamne cât a mai râs, căci ce era să facă? Nu tu oră de masă, nici de somn, nici de joacă.
Apoi a decis să ia râsul cu ea acasă si când s-a întors i-a spus Structurii așa:
-Îți mulțumesc pentru tot ajutorul, dar acum am suficientă structură încât să pot să fiu și relaxată!
Cum să le spunem copiilor că timpul pentru NOI înseamnă, totodată, și timpul nostru FĂRĂ EI?
Validând nevoia lor de timp și spațiu doar pentru ei:
Observ că ai vrut un moment doar pentru tine. E un obicei bun, îmi place și mie.
Asigurându-i de iubire, necondiționată de prezența noastră constantă:
Te iubesc și când nu suntem împreună!
Întorcându-ne la ei cu bateriile încărcate, ușurați și fericiți.
Fără vinovăție, ci bucuroși că putem fi un model de relaxare pentru ei.
Arătându-le cât de important este, pentru noi și relațiile noastre, să fim atenți și conectați mai întâi la noi înșine.
Tot-la-fix* – referire la o poveste scrisă de Victoria Pătrașcu
Cu blândețe,
Andreea
