Iată-ne în a șaptea zi de vacanță. Cam în acest moment mirajul bucuriei că nu ne mai trezim cu noaptea în cap să îi ducem la școli sau grădinițe se termină. Copiii nu mai dorm chiar atât de mult dimineața, iar zilele de iunie sunt, literalmente, atâât de lungi. Bucuria că nu mai facem sandvișuri dimineață începe să se etompeze sub greutatea lui “acum facem sandvișuri toată ziua” și “ce să facem în după amiezile toride în afară de televizor?”.
De fapt, nu este o stare neobișnuită. Și dacă ai fi în Thailanda acum, doar tu cu partenerul, la un moment dat, entuziasmul noutății tot este înlocuit de dor. Bine, poate nu chiar după doar șapte zile :))
Orice tranziție, fie ea și fericită, tot se întâmplă într-un proces, adică are etape. Ce vreau să spun este că noi suntem acum într-una dintre fazele adaptării de la rutina anului școlar la rutina de vacanță de vară. Te simți un pic mai bine deja?
După o poveste reală:
– Mami, mami, mami!
Este abia 12 și simt că mă dor urechile! Efectiv simt că mă înțeapă. Aoleu, nu e de bine. Și senzația aceea de răzvrătire din stomac. Încerc din răsputeri să fac ceva autoreglare, să mă dau deoparte, să respir profund, dar valul de disconfort revine la fiecare secundă pentru că melodia „-Mami, mami”, pe două voci, nu se oprește.
Ce e în neregulă cu tine!
Ar putea fi primul tău gând.
Cum să nu răspunzi la mami.
Ce? Nu îți mai iubești copiii, sau cum?
Dar nu este vorba de iubire și scriu aici cum a fost la mine sperând că ajută, că te regăsești
Poate că te-a cuprins oboseala după cele șapte zile de mami, mami, doar tu cu ei, pentru că tati, tati nu lucrează de acasă și nici nu are 3 luni de vacanță vara? Să fie o coincidență și faptul că nu prea ai mai avut cine să îi lași în ultimele săptămâni? Sau poate ți-e dor de momentele doar tu cu tine seara și nu mai ai de unde să le iei pentru că toată lumea se bagă în pat la aceeași oră târzie?
Și când te gândești cât mai e până la toamnă sau până la concediul din Iulie..
Să strig după ajutor până nu ajung să strig la copii
Bun. Revin la episodul în care simțeam că o să fac implozie. Odată ce mi-am observat gândurile și mi-am dat seama că situația escaladează am făcut următorul pas: am cerut ajutor!
Sună bizar? Ca din cărți! Uite în poză bucată din viața reală. Sigur, aș fi putut și să țip până mă răcoresc (deși n-am făcut-o niciodată cu acest scop) sau m-aș fi putut ascunde, dar am ales să cer ajutor, Nu, asta nu mă face mai slabă așa cum faptul că m-am simți furioasă nu mă face o mamă mai putin bună. Doar am pus în practică una dintre soluțile pe care le găsesc și împreună cu clientele mele printr-un sistem în care ajung să separe gânduri și comportamente de emoții.
Am vorbit despre un proces de adaptare aici și este valabil și dacă te-ai pregătit pentru el.
La noi pregătirea pentru vacanță a fost un întreg proces., Am fost conștientă că copiii vor sta cu mine aproape în toate zilele și m-am străduit să las totul în ordine în tot ceea ce făceam în timpul anului atunci când erau ei la școală. Adică ședințele individuale de consiliere, unde am convenit cu mine însămi să nu mai iau alți clienți. Nu e ușor, dar și mai greu este să te simți așa rupt în două între două lucruri pe care le prețuiești. Așa că am ales.
Poate tu ți-ai setat așteptări nerealiste legate de vacanță? Ca vei putea lucra? Că te vei putea odihni mai mult?
Gândește-te puțin și întreabă-te ce te nemulțumește, de fapt? Ce ai nevoie?
Odată ce copiii au ajuns în siguranță la nici un kilometru de casa noastră, eu nu m-am rotit prin casă ca un titirez neștiind pe ce să pun mână. Desi îmi venea. Un semn foarte elocvent că nici nu era vorba despre ce făceau sau ce spuneau ei.
Nu. Mi-am setat 30 de minute pe telefon și am dormit – eram foarte obosită; am mâncat – îmi era foame; apoi am mers să-i iau și am plecat în vizită.
Ca tu să rămâi întreagă, la fel și eu, și cu ceva bucurie în suflet (știi și tu că avem doar 18 veri) este o nevoie de bază, nu un lux. Prefă-te că ți-e sete și trebuie șă bei “apă” ca sa supraviețuiești.
Ți se pare că eu am avut nevoie de foarte mult ca să îmi recapăt bucuria?