Acesta fiind și gândul meu anxios dominant în ceea ce o privește pe fiica mea. Conștient, această teamă s-a născut după ce am citit ultimul volum din Prietena mea genială. Carte în care Lila, prietena genială, își pierde fetița din vedere, fiind atrasă într-o conversație pe stradă, în drumul lor de la biserică spre casă. Fetița dispare în cele câteva secunde, poate un minut, și nimeni nu poate oferi o explicație cu ce s-a întâmplat.
Inconștient, sunt mai multe bucăți de sticlă înfipte dureros și adânc care ar putea reflecta din lumina acestei frici: plecarile numeroase ale părinților, chiar dispariția mea pentru vreo trei ore la vârsta de trei ani, când două puștoaice care stăteau pe același palier cu noi în hotelul de la mare, au considerat că sunt atât de drăguță încât merit să îmi coafeze buclele în camera lor de hotel. Timpul se simte diferit la acea vârstă.
În alt context, poate dacă nu aș căuta atât de mult să aflu „de ce?”, aș putea crede că este vreo premoniție, aș zice Doamne, ferește din vârful buzelor și n-aș sufla o vorbă „ca să nu se împlinească”.
Cred că ai și tu astfel de gânduri?
Fricile acestea iraționale care se amplifică ori de câte ori copilul se îndepărtează puțin sau se îmbolnăvește ne parazitează mintea și paralizează corpul. Uneori, așa de puternic se simte. În acel moment, în corp se declanșează chimia unui moment critic real: adrenalină pentru fight-flight-freeze și cortizol – hormonul stresului.
Tu câte astfel de șocuri trăiești pe zi?
Povestea anxietății se naște în sistemul limbic, creierul nostru emoțional. Aici întâmplările nu cunosc „când”, ci dau semnalul că se întâmplă ca și cum ar fi „acum”. Motiv pentru care corpul reacționează eliberând toți acei hormoni care să ne salveze.
Dacă între acel gând și următorul task pe lista ta to do nu creezi un spațiu, nu numai energia ta este încărcată de frică, ci și deciziile și atitudinea ta.
Bun. Am scris până aici și pendulez deja de câteva ore între opțiunile pe care le am ca să închei acest articol: recomandare de carte, citat inspirațional, tehnică/tehnici de gestionare; unele pe care le folosesc și eu.
Citind și recitind, îmi doresc să am încredere, la rândul meu, în cel care care încredere în mine să citească.
Dacă mesajul meu, visul meu, v-a făcut să reflectați asupra propiilor gânduri repetitive, înfricoșătoare și pus lumina pe faptul că acele gânduri sunt doar ANXIETATE, nu sunt cine suntem, nu sunt premoniții și nici frică sănătoasă care să ne semnalizeze un pericol real, atunci sunt sigură că, în prima fază, dor acest lucru este și cel mai important: să învățăm să facem diferența între emoțiile noastre.
Și cu asta îmi doresc să închei.
