În fapt, e un joculeț cu măsuri și balanțe imaginare. Eu îi spun truc pentru că, deși măsurăm trei nevoi de bază, eu știu răspunsul pentru cel puțin una.
Copiii mei ies de la școală după următorul program: Copilul mare la 11:30, iar cel mic la 11:45. Acum se întâmplă anumite lucrări de revonare în școală și acesta este motivul pentru care programul lor este mai scurt, dar nici în anii trecuți nu au stat mai mult de ora 12:00. Deci acum am 15 minute de așteptare alături de copilul mare. Uneori, nu este nevoie să îl mai întreb ceva pentru că, ori o zbughește vesel să se joace cu alți colegi care așteapță frați mai mici, ori îmi aruncă ghiozdanul cu o privire “nu vreau să vorbesc”.
Așa că facem acest joc cam de trei ori pe săptamână, în care eu îl rog să dea și el o notă celor trei nevoi de bază!
Prin simpla balansare a mâinii drepte el îmi răspunde cam la ce nivel simte conectare, competență sau control în momentul în care a ieșit de la școală.
Așa cum am zis, eu consider întrebarea un truc pentru că e nevoie să fim conștienți că, atunci când ne întrebăm copiii “Cum a fost la școală?” noi putem obține răspunsul doar pentru cel mult una dintre cele trei nevoi de bază pe care le-am menționat și mai sus.
Conectare, competență și control sunt trei nevoi majore de bază.
Asta înseamnă că toți avem nevoie sa accesăm toate aceste nevoi cam în fiecare zi. Școala, așa cum este ea astăzi, este locul unde copilul poate să-și împlinească nevoia de competență. Pentru că acolo ești întebat, acolo înveți lucruri noi, acolo ești ascultat și scos la tablă. Acolo ești evalauat și notat. Acolo se simte cel mai acut sentimentul de “nu știu”, acolo începi să te compari vrei, nu vrei. Acolo te simți sau nu competent, pentru că acasă ești iubit oricum. Așa că, de fiecare dată nivelul de conectare este undeva la mijloc sau mai jos de mâna stângă, alteori e chiar joooos de tot la vârful pantofilor. Bun, la asta mă așteptam. Sunt peste 20 de copii în clasă, e foarte greu ca un singur adult să se conecteze la fel cu atâția copii.
Apoi urmează nivelul de control. Și aici cam știu la ce să mă aștept: un indiciu clar este acela că atunci când intră în casă copilul aruncă tot de pe el ca să se simtă liber. Știm si noi câte reguli sunt la șoală, câți de trebuie bifăm. Ce îi oferă puțin control chiar când a ieșit pe poarta școlii? Ar putea fi chiar faptul că i-am spus că e timpul să dea el o notă experienței din ziua respectivă.
Acum e acum, la nivelul de competență.
Atunci când un copil începe la școală, lumea lui se schimbă.
El trebuie să învețe rapid:
– să de descurce singur, fără părinți
– să se înțeleagă bine cu mulți copii noi
– să îndeplinească așteptările multor adulți noi
– să urmeze programe și rutine noi
Prima experiență școlară a copiilor le poate afecta sentimentele față și școală și învățătură pentru mulți dintre anii ce vor veni. Deși toți copiii încep școala la aproximativ aceeași vârstă, nu sunt toți pregătiți în același timp.
Abia acum urmează să aflu dacă copilul și-a luat ce a avut nevoie din atâtea ore de stat la școală. Nu spun că acasă nu poate obține un sentiment de competenței, spun doar că, odată intrat la școală nivelul la care acesta se descurcă va afecta modul în care se privește pe sine. Încrederea de sine este ceva ce se construiește și se construiește mult în perioada școlarițății mici. Această etapă este una foarte importantă pentru că este o punte între copilărie și adolescență. Putem construi pe fundația pe care am creat-o în primii ani. Și putem crea cadrul pentru un proces independent de luare a deciziilor în anii adolescenței.
Sursa foto:https://sandeepbhan.medium.com/forget-ikigai-cb9dadffb1b4