Weekend-ul trecut am fost pentru două zile și jumătate plecată de acasă 🙂 Nu știu ce mi-a venit, că într-una dintre poveștile de pe Instagram, am lansat o invitație la cafea.
Ei bine, cineva a răspuns.
Așa a ajuns o mamă fără obligații, la ora 19:00 seara într-o sâmbătă, să bea capuccino decofeinizată (cu inimioara spumată, desigur) cu una dintre cele două cele mai bune prietene ale ei din școala generală.
Cu Mihaela nu am mai vorbit de ani de zile, deși am ajuns de nenumărate ori în București. Credeți că e o coincidență? Nu este, desigur.
În ultima perioadă am integrat două aspecte despre mine: Unul ține de faptul că trebuie să accept că am un scop înalt și să nu mă mai fofilesc cu asta. Doi, că încă există acolo o fetiță de la clasele I-IV care își dorește să impresioneze și care vrea să fie văzută (acum o văd).
Să mă întâlnesc, absolut spontan, cu cele două prietene ale mele din generală, la distanță de o săptămână (una dintre ele locuiește la Londra, adică mai zi ceva de asta!), să vorbim vrute și nevrute, dar și lucruri care pentru mine au avut mult sens despre cum mă percepeau ele atunci, mi-a arătat că unele aspecte se pot așeza uimitor în contexe simple: o conversație, o întâlnire, un om la locul potrivit. Da, procesele de integrare nu sunt ușoare, dar pot fi făcute și cu multă delicatețe.
PS: Unii oameni cu care te vei intersecta, vor vedea în tine anumite calități (pe care tu încă nici nu intuiești că le ai și pe care le poți descoperi la ani distanță). Mai sunt ceilalți, care nu vor vedea niciodată nimic. Așa că chill, totul e așa cum trebuie să fie.
Cu multă 💛
Andreea