Introducere
În casele cu doi copii, unul mic și unul mare, unele conversații pot suna cam așa.
Capitolul 1
– Mi-ar plăcea și mie să stau în scaunul roșu la masă!
Strigă copilul mare cu câteva minute înainte ca fundul să îi rămână blocat în spațiul deja prea mic.
Era al șaselea an de părințeală și al doilea cu doi copii, când mama și tata au fost nevoiți să demonteze scaunul roșu de masă, să scoată copilul și să-l asambleze scaunul la loc.
Capitolul 2
– Mi-ar plăcea și mie să mă dau în același leagăn ca ea!
– Cred că ești cam mare ca să mai încapi acolo, nu vrei să îl încerci pe cel fără spătar?
Capitolul 3
Plângând: – De ce trebuie să cedez eu mereu?
– Păi, am observat că tu decizi acest lucru. Poate pentru că ai început să vezi altfel lucrurile și modul în care gândește un copil care are jumătatea vârstei tale.
Capitolul 4
– Mami, vreau să sar la tine în brațe.
– Ok, ok cred că va trebui să mă așez!
Capitolul 5
– Tati, aș vrea să mă ajuți să mă schimb la bazin.
– Pe ușă scrie că doar copiii sub opt ani au voie să intre însoțiți.
– Cine a făcut toate aceste reguli?! Abia am împlinit opt ani!
Capitolul 5
La vânătoarea de ouă de ciocolată ascunse pe lângă copaci, copiii alergau să adune cât mai multe dulciuri. Cel mai mare dintre ei a adunat și cele mai multe.
– Hmm, observ că ai multe dulciuri acolo. Oare nu ai vrea să le împarți cu ceilaltți, mai mici, care poate nu au alergat la fel de repede?
– Nici gând. Le-am adunat cinstit. Nu eu am cerut să fiu cel mai mare!

***
Vara aceasta îmi doresc să trăiesc și să transform experiența în poveste. O poveste pe zi sau o o poezie, nu știu, dar știu că vreau să învăț să scriu bine. M-am abonat la Zest, voi participa la ateliere de storytelling, cel mai mult voi scrie și voi citi, asta pare să fie sfatul celor cu mai multă experiență. Partea cu scrisul am învățat-o pe piele mea în cei 8 ani de blog.
Voi documenta procesul. Sunt multe luat în calcul: timpul, prețiosul timp, mai ales. Râul creativității are nevoie de o matcă prin care să curgă formată din siguranța și certitudinea că scrisul este singurul lucru pe care e nevoie să îl faci în acel moment. Mult succes cu asta, îmi spun.
Este o călătorie a mea personală, dar te invit și pe tine dacă îți plac poveștile. Sau poveștile despre povești.
În rest, nicio promisiune, doar cuvinte.