“Scrii ce scrii și brusc îți dai seama că ai început o conversație cu tine.”

Acesta ar fi rezumatul primului articol scris pe 16 martie, 2016. 

Am început să scriu când sentimentul singurătății devenise apăsător.  Trecusem printr-un an de schimbări majore: mă căsătorisem, mă mutasem, născusem.  

De atunci am scris în mult mai multe zile de când nu am scris. Scrisul mi-a devenit oglindă și fir roșu, astfel dacă mă întrebi ce am făcut mai mult și mai mult în ultimii ani, răspunsul este că am scris.

La început am scris despre din viața de mamă, apoi am simțit că am învățat suficient încât să pot da mai departe așa că am scris despre ce învățasem de-a lungul călătoriei mele. 

Nu știu de când ești aici și dacă știi deja aceste lucruri, dar așa vreau să înceapă acest text care va răspunde la întrebarea de ce am început să îmi citesc propriile texte.

De ce acum, mai bine spus.

În primul rând pentru că sunt ale mele. 

Trăite, simțite, scrise.

Aproape tot ce am scris până acum este așa, excepție vreun citat sau pasaj din vreo carte. Compulsiv și inconștient mi-am creat o baza mare de date din care pot extrage oricând orice bucată și tot să fie a mea. 

Propriul meu chat gbt.

În al doilea rând, am simțit că că în online nu mai este loc pentru ce am eu de spus

în parenting, totodată simțind nevoia de aprofundare a pasiunii mele pentru relația părinte copil și dezvoltare personală. Deci nu am renunțat, dar am simțit că e bine să încep un nou ciclu de învățare, dar și să mă văd cu oamenii față în față. 

Am citit că până la anul 95% de procente din textele de pe Instagram vor fi create cu ajutorul inteligenței artificiale în contextul în care attention span (timpul în care ne menținem atenția) s-a redus la 3 secunde. 

Din ianuarie, atunci când am auzit prima dată de AI, și până acum am trecut prin diverse faze: am refuzat total să văd despre ce e vorba, apoi am devenit curioasa, am testat, iar concluzia este un mare NU. 

Ce mă poate opri să scriu din nou încă 800

de articole? Poate doar obiceiul de a folosi calea mai ușoară, pentru că în mod cert orice abilitate neexersată se pierde, iar capacitatea de a scrie este ceva ce se antrenează. 

De ce mi-aș dori să pierd ceva ce îmi place atât de mult și mă împlinește?! 

Ok, mă opresc și mai spun doar atât: Până cărțile pentru copii sunt gata, mă veți auzi citind cu voce tare tot ce am scris, dar nu am îndrăznit să arăt vreodată. 

Cu ♥️, Andreea de la Desculți prin iarbă.

Shopping Cart