Când vine vorba de achiziționarea de jucării și obiecte pentru copii, eticheta „educativ” este adesea un miraj care ne atrage. Vrei să le spui părinților ceva de bine despre orice?Atunci acesta este cuvântul tău.
Un singur cuvânt îi poate convinge pe părinti să facă multe lucruri pentru că sună foarte important, sună ca și cum le-ar păsa, suna ca și cum ar fi părinți buni și ca și cum totul va fi bine. Și de multe ori chiar așa e. Suntem convinși că oferindu-le copiilor noștri produse educative, le vom stimula dezvoltarea intelectuală și creativitatea.
Activitățile educative cresc nivelul de cunoștințe, dezvoltă abilitățile și aduc în vizorul copilului noutăți.
În plus, este absolut important să ne intereseze educația copiilor noștri, dar, ca multe alte cuvinte, ele, în sine nu garantează nimic, de fapt.
Marketingul exploatează adesea dorința părinților de a le oferi copiilor cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Multe produse etichetate ca educative sunt de fapt doar jucării obișnuite cu câteva funcții în plus sau jocuri digitale care pot deveni mai degrabă o distragere decât un instrument de învățare. De exemplu, o jucărie care emite sunete și lumini poate fi atractivă, dar nu neapărat educativă.
În imagine sunt copii care se educă, fără să dețină vreo jucărie în afară de bețe, pietre și imaginație.
Dar dacă ar fi să deosebim o jucărie educativă de altele atunci ar fi bine să verificăm dacă stimulează imaginația și gândirea critică a copilului și dacă îi oferă oportunitatea să rezolve el anumite probleme. De asemenea, îi oferă posibilitatea de a-și dezvolta motricitatea fină si grosieră prin manevrarea și asamblarea pieselor mari sau mai mici? Apoi, îi oferă copilului posibilitatea să învețe prin joacă, pliându-se astfel pe etapa de dezvoltare în care el se află?
Mărturisesc că, cel puțin în primii doi ani de viață, cele mai educative si de interes obiecte pentru copiii mei nu au fost nici pe departe cele mai scumpe și lucioase (exagerez puțin, căci făceam oricum o selecție a ceea ce primeau), ci banalele caserole din dulap.
Însă, cu încrederea că fiecare părinte își ia informația de care are nevoie din acest text, îmi doresc să merg cu acest articol într-o direcție mai subtilă de atât.
De unde inspirație? Din viața de zi cu zi și din relația cu ai mei copii, desigur.
Este purul adevăr când spun că ideea acestor rânduri a pornit de la argumentul suprem cu care băiatul mare îmi combate limitele legate de unele jocuri pe care ar vrea să le încerce sau chiar să i le cumpăr. Este, pe de-o parte, incredibil de creativ atunci când încearcă sa găsească calități eductive unei săbii luminoase din plastic, să zicem, pe de alta, este o oglindă numai bună în care să mă privesc și să îmi dau seama că el nu manipulează, ci se adaptează la ce observă că functionează.
În această ordine de idei, nu mai departe de zilele trecute am primit comanda de cărți. Adică un obiect care deservește uneia dintre valorile mele din top trei și subiectului acestui articol, pentru că, nu-i așa, ce ar putea fi mai educativ decât o carte?
Ei bine, valorile după care ne ghidăm în creșterea copiilor sunt foarte importante, dar dacă nu abordăm în mod conștient fiecare situație în parte, atunci ne trezim că deservim ego-ul mai mult decât susținem deprinderile sănătoase ale copilului.
Revenind la comanda de cărti, începusem să povestesc că, atunci când comand eu, iau pentru mine și copii, Alex își comandă separat (le mai pune și el ceva în coș copiilor) sau îmi spune că vrea ceva anume și îi iau eu. Astăzi erau cărți doar pentru mine și copii. Ileana mai avea nevoie o singură carte ca să completeze seria de Mario Ramos, Radu a primit câte un volum din seria Bat și Alex Neptun pentru că avea nevoie de o reîmprospătare, Harry Potter îl absorbise în ultimul an de zile, iar eu mi-am comandat Văduva, de Saramago.
Lista de cărți pentru băiatul mare (8 ani) a fost inspirată de aici.
Copilul mic s-a supărat că nu a primit și ea tot două, Radu foarte încântat
„-Deja îmi place Alex Neptun, mami!” De nerăbdare, se așază la masă cu cartea în față și a început să mănânce în timp ce citea.
Luând în considerare că am spus deja că pentru mine cărțile și cititul sunt chestiuni importante, ce credeți că i-am spus?
A. Ah, ce bine că citești! Asta am sperat citindu-ți de la naștere.
B. Oricât de bine ți-ar face cititul, acum suntem la masă: fără cărți, telefoane, jucării, distrageri.
C. Nu i-am spus nimic, dar în gândul meu îl aprobam.
Ați ghicit? Sper că ați ghicit! Că răspunsul meu a fost oricât de bine ți-ar face cititul, acum suntem la masă: fără cărți, telefoane, jucării, distrageri.
Ce mi-a răspuns fiul meu?
“-Dar, mami, citesc! Cititul este educativ.”
Ha!
Fiind consilier în mindful parenting și practicant mindfulness nu aș fi avut cum să încurajez pe cineva, în special un copil ce acum modelează comportamente, să facă două lucruri deodată, mai ales să suprapună orice peste rutinele lui biologice. Uneori, atunci când nu privim faptele dintr-o perspectivă mindfulness și încurajați de mindset-ul de productivitate atât de răspândit în societate, putem avea senzația că oamenii se răzgândesc, că nu sunt constanți sau că nu prețuiesc ceva anume, dar privind dintr-o perspectivă amplă putem intui că educația nu constă doar în cunoștințele dobândite sau memorate, ci în calitatea prezenței noastre moment cu moment.
Aici am scris despre Mediația stafidei – eating. Un articol din 2021, care descria realitatea de atunci și posibilățile unei mame cu doi copii mici.
Bun, deci avem un obiectiv important pentru noi: calitatea activităților pe care copiii mei le fac, mai ales cititul. Ambilor le-am citit de la zero luni, la început din ce citeam eu, apoi din cărțile lor, dar mai avem și un strop de conștientizare că ar fi bine să fie prezenți și atenți, mai ales la masă.
“Da, cititul este educativ și da, îți place mult să citești, dar și cât, cum și ce mâncăm este foarte important.” Și exact acestea au fost și cuvintele mele.
Sunt curioasă, tu ce ai fi spus în locul meu?
By the way, recomand Văduva din toată inima.