Credeți că putem fi dependenți de o anumită emoție?
Ei bine, l-am reauzit de curând pe dr. Joe Dispenza vorbind despre acest tip de dependență și m-a prins total. Are atât de mult sens pentru mine acum! Deși urmăresc munca lui Dispenza de mai mult timp, nu am fost dintotdeauna pregătită pentru informația pe care o împărtășește el. Recent a și declarat că „we are no longer pseudoscience” (munca noastră nu mai poate fi considerată pseudo știință) datorită tuturor cercetărilor făcute în colaborare cu universitatea din San Diego
Revenind la experiența mea, am realizat de curând că da, sunt dependentă de a simți frică.
Altfel, nu pot să îmi explic de ce, uneori, fricile mele apar din senin:
• ca atunci, la 4 dimineața, când mi-a fost teamă
că se trezesc copiii.
• ca atunci când mi-e frică că voi fi întreruptă.
• frica că ceva va lua foc, până la urmă.
• frica că nu-mi voi atinge potențialul.
Toate astea sunt fricile care apar când nu am motive de frică, ceea ce prin definiție se numește anxietate. Dar de ce apar aceste frici iraționale? Pentru că, pentru multă vreme, frica a fost ceva constant.
Sunt dependentă de frică, așa că, dacă nu există o amenințare reală, o inventez, ca să mă simt și eu.. „ca mine”, ca „acasă”.
Are sens și pentru tine? Ai observat că prin gânduri și acțiuni te reîntorci la experimentarea unei anumite emoții? Dacă da, care ar fi aceea?
Și pentru că am observat acest lucru, am lucrat acest aspect cu o serie de întrebări de introspecție. În jurnal am notat tot procesul ca pe un poem pe care îl voi publica în curând, însă las aici și întrebările la care am răspuns pentru aprofundarea subiectului. De asemenea, voi pune și răspunsurile pe care eu le-am dat așa cum au venit, fără filtru sau modificări.
Pentru ca da, putem depăsi obstacolele emoționale doar lucrând și integrând anumite aspecte, iar pentru mine, scrisul este instrumentul ideal pentru acest lucru.
Întrebarea 1. Cum simți că frica îți modelează experiența de viață?
Răspunsul meu: Simt că mă ține ocupată, îmi stopează creativitatea și îmi consumă energie și timp; cele mai plăcute sentimente se pot simți ca o amenințare.
Întrebarea 2. Ce alte emoții joase recurente recunoști?
Răspunsul meu: sindromul impostorului și teama de succes cu care vine la pachet.
Întrebarea 3. Cum ar fi să alegi conștient o emoție înaltă în orice moment?
Răspunsul meu: În primul rând observ; mă pot conecta rapid prin respirație profundă sau revin la experiența din practică (mă refer la starea emoțională elevată pe care o am după ce îmi iau timpul meu cu mine, dimineața. Practica constă în: stabilirea unei intenții – cum ar fi: vreau să simt bucuria vieții + 30 de minute de mișcare conștientă + journaling și timp de reflecție).
Motivația mea:
În cele din urmă, emoțiile joase și cele înalte nu sunt doar stări trecătoare, ci forțe care ne modelează realitatea.
Cele joase – frica, furia, tristețea – ne trag în interior, ne îngreunează pașii și ne fac să vedem lumea printr-un văl dens, ca și cum am fi prinși într-un anotimp fără sfârșit.
Cele înalte – iubirea, recunoștința, bucuria – ne ridică, ne aratã noi posibilități și luminează calea înainte, ca o fereastră deschisă spre un cer senin.
Alegerea pe care o facem în fiecare clipă, între a rămâne captivi în greutate sau a ne înălța în claritate, conturează nu doar felul în care trăim, ci și ceea ce devenim.
